Deşi are nevoie de cât mai multe informaţii, creierul are o capacitate destul de limitată de recepţionare şi de prelucrare a informaţiilor. Spre exemplu, din cei 11 miliarde de biţi care ajung în fiecare secundă la nivelul organelor noastre de simţ, numai 1 milion de biţi reuşesc să ajungă în fiecare secundă la nivelul creierului şi numai 14 biţi pe secundă reuşesc să fie prelucraţi în mod conştient de către creier. Exista deci o diferenţă extraordinară între oferta extrem de generoasă a mediului şi posibilităţile extrem de limitate ale creierului.
          De aceea, creierul nostru nu suportă prea bine nici scăderea aportului informaţional, care poate duce la apariţia sindromului de privare informaţională, dar nici excesul de informaţii, care poate duce la apariţia sindromului de agresiune informaţională sau a stresului informaţional.

         Deoarece organismul uman are o capacitate limitată de recepţionare şi de prelucrare a informaţiilor, el şi-a perfecţionat o serie de mecanisme de protecţie antiinformaţională, aşa cum ar fi pragurile de excitabilitate, care pot să oprească intrarea unor informaţii în sistemul nervos, inhibiţia care poate şi ea să blocheze intrarea unor informaţii, filtrarea, care face posibilă selecţionarea anumitor informaţii în detrimentul altora, atenţia, care selecţionează nu numai informaţiile, ci şi sursele de informaţie, oboseala, care reduce sau chiar blochează aportul de informaţii si somnul, care contribuie nu numai la reducerea aportului de informaţii, ci şi la refacerea capacităţii de recepţionare şi de prelucrare a sistemului nervos.

         Dacă am compara creierul cu un calculator electronic, atunci ar trebui să subliniem în mod obligatoriu faptul că, spre deosebire de calculatorul electronic, care prelucrează informaţii absolut neutre, creierul este un calculator sentimental, care confera tuturor informaţiilor pe care le primeşte o anumită coloratură afectivă. Pentru creier nu există informaţii absolut neutre, ci doar informaţii plăcute şi neplăcute. În creierul uman există nişte centrii ai plăcerii şi un sistem de recompensă-pedeapsă care îl face să caute informaţiile plăcute şi să evite informaţiile neplăcute. Informaţiile neplăcute îl pot îmbolnăvi pe om mai uşor decât informaţiile placate, deşi nici cele plăcute nu sunt lipsite de un oarecare pericol.