Deşi creierul primeşte prin intermediul vascularizaţiei sale foarte bogate o mare cantitate de substanţe plastice si energetice, materia primă a creierului o reprezintă totuşi informaţia.
            Spre deosebire de toate celelalte aparate şi organe, care s-au specializat în prelucrarea substanţelor şi a energiei, creierul s-a specializat în prelucrarea informaţiilor, care sunt absolut necesare pentru reglarea organelor interne şi a comportamentului uman într-un mediu foarte variabil. Organele de simţ şi receptorii interni s-au specializat în sesizarea şi recepţionarea informaţiilor; creierul s-a specializat în prelucrarea informaţiilor primite şi în transmiterea deciziilor rezultate, spre diferite aparate şi organe. Astfel, întregul organism a devenit de fapt un extrem de complicat sistem de comunicaţii, de-a lungul căruia circulă o cantitate foarte mare de informaţii necesare reglării tuturor organelor şi a comportamentului uman.
            Cu toate că prin sistemul de comunicaţii al organismului uman se transmit foarte multe informaţii moleculare, genetice, endocrine si imunitare (transportate de sistemul circulator) - informaţii care contribuie la autoreglarea proceselor biologice - informaţiile nervoase transportate de sistemul nervos joacă un rol foarte important în funcţionarea organismului. Ele contribuie la integrarea tuturor aparatelor şi organelor şi la reglarea comportamentului uman într-un mediu foarte variabil şi, de multe ori, chiar foarte ostil, aşa cum este mediul de viaţa al omului contemporan. De aceea, creierul caută să recepţioneze şi să prelucreze cât mai multe informaţii pentru a putea adapta cat mai bine comportamentul organismului la modificările care au loc în mediul înconjurător.

          Fiind partea cea mai comunicabilă a realităţii, informaţia generată de modificările dinăuntrul şi din afara organismului poate trece foarte uşor de pe un substrat pe altul. Informaţia adusă de semnalele optice sau acustice este trecută la nivelul organelor de simţ pe semnalele nervoase spre a putea fi trimisă pana la nivelul creierului, unde este prelucrată, pentru a se putea lua deciziile corespunzătoare adaptării organismului la modificările care au generat informaţia respectivă. Din acest punct de vedere, am  putea spune că  encefalul are chiar o foame de informaţie care reprezintă de fapt materia lui primă.